Un bărbat înarmat a atacat credincioși la un templu sikh duminică, la Oak Creek, în statul Wisconsin (nord), omorând șase persoane, după care a fost ucis, într-un un nou atac armat în Statele Unite, comis după abia 15 zile de la drama de la Aurora, relatează AFP.
Patru persoane au fost împușcate duminică dimineața în interior, iar alte trei persoane au fost ucise în exteriorul unui templu din acest mic oraș cu 35.000 de locuitori de la periferia Milwaukee, la nord de Chicago, potrivit poliției locale.
În plus, trei bărbați, între care și un polițist, au fost transportați în stare critică la Spitalul Froedtert din Milwaukee, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a spitalului.
Președintele Barack Obama și-a exprimat, citat într-un comunicat, durerea și a lăudat comunitatea sikh, care „îmbogățește” Statele Unite.
„Noi considerăm că este vorba despre un act terorist intern”, a declarat șeful poliției locale John Edwards, anunțând într-o conferință de presă locală că poliția federală (FBI) s-a alăturat anchetei.
Poliția a evacuat duminică seara trei grupuri de case din apropierea domiciliului atacatorului, la Cudahy, un cartier de periferie al Milwaukee, aflat la aproximativ patru kilometri de templul sikh. Zona este blocată, a declarat pentru AFP un polițist. Vecinii atacatorului l-au descris ca pe un bărbat plăcut și liniștit.
Este vorba despre un bărbat alb, în vârstă de aproximativ 30 de ani, potrivit unor martori citați de presa locală, care a deschis focul către ora locală 10.30 (18.30, ora României) în apropierea acestui templu către care au început să vină, la primele ore ale dimineții, câteva zeci de credincioși care urmau să asiste la o ceremonie religioasă.
Poliția nu a oferit niciun indiciu cu privire la identitatea atacatorului, dar a confirmat că acesta a fost ucis de către unul dintre polițiștii care au intervenit în urma unui apel telefonic la serviciul de urgență.
Poliția și-a exprimat la un moment dat teama ca un al doilea atacator ar fi putut să se afle în interiorul templului, dar a anunțat ulterior că nu era cazul.
Potrivit Milwaukee Journal Sentinel, bărbatul a început să tragă în timp ce înainta spre un preot care se afla în exteriorul templului.
Conducătorul templului, Satwant Kaleka, a fost atins și spitalizat, potrivit publicației, care citează martori.
Potrivit site-ului postului local de radio WAOW.com, care îl citează pe Sunny Singh, în vârstă de 20 de ani, un prieten al tânărului își parca mașina în parcarea templului în momentul în care a auzit focuri de armă și a văzut două persoane căzând la pământ. Prietenul său l-a văzut, atunci, pe atacator reîncărcând arma și îndreptându-se spre intrarea templu.
„Preotul nostru este mort, bunicul unor prieteni este mort. Nu am crezut niciodată că ni s-ar fi putut întâmpla așa ceva. Era o duminică normală”, a declarat pentru AFP, în apropierea templului, Harinder Kaur, o studentă, în vârstă de 22 de ani, venită la fața locului după ce a aflat vestea. Ea a invocat „o comunitate foarte unită”.
Acest atac „provoacă frică. Este locul unde ne rugăm. Dacă o biserică nu mai este un loc sigur, atunci ce mai este sigur? Nimic”, a declarat Navreet Raman, în vârstă de aproximativ 40 de ani.
Un membru al comitetului de conducere a templului, Ven Boba Ri, citat de Milwaukee Journal Sentinel, a anunțat că nu are „nicio idee” în legătură cu motivul atacului armat. „Este, fără îndoială, o crimă a urii, nu vine dinspre unul dintre noi”, a apreciat ea.
Membrii comunității sikh, care poartă turban și barbă, sunt adesea confundați cu musulmanii și sunt vizați de atacuri rasiste în Statele Unite, în special după atentatele de la 11 septembrie. În Statele Unite trăiesc între 500.000 și 700.000 de membri ai acestei comunități.
„Au avut loc mai multe atacuri rasiste vizând comunitatea sikh în ultimii ani, iar din nefericire noi suntem înclinați să credem că și în acest caz este vorba despre același lucru”, a declarat Sapreet Kaur, directorul executiv al unei coaliții de grupuri sikh, citat într-un comunicat.
Imediat după atac, cea mai veche organizație musulmană din țară, Ahmadiyya, a „condamnat cu putere acest atac armat irațional împotriva credincioșilor”, îndemnând la „mai multă atenție asupra educației religioase, în vederea unei societăți mai tolerante și mai pașnice”.
La rândul său, Ambasada Indiei la Washington a anunțat duminică faptul că se află în contact cu autoritățile americane și că a trimis la fața locului un diplomat.
Statele Unite sunt, în continuare, sub șocul atacului armat comis cu abia 15 zile în urmă într-un cinematograf din Aurora (Colorado, vest), în care au fost ucise 12 persoane, iar alte 58 au fost rănite, pe 20 iulie. În acea zi, un tânăr, James Holmes, în vârstă de 24 de ani, a deschis focul în timpul premierei ultimului film Batman.